O iesire facuta alaturi de niste oameni pe care nici macar nu-i placem, un film prost revazut si a doua oara pe un canal oarecare.... intotdeauna gasim ceva de facut, insa mereu ea ne astepta.
Mi-e ciuda pentru nerabdarea caracteristica noua - celor tineri. Ne plictisim de dovezile ei de dragoste neconditionata, ne enerveaza grija excesiva ce o are pentru noi.
Asa ne este natura, asa suntem construiti!
Moartea insa e dura, cruda, nu ne da dreprul la replica! Ne face decat sa ne dam seama cat de mici suntem in fata ei.
Nu ne invata nimeni ce trebuie sa facem si cum sa reactionam pentru a trece mai usor peste aceste momente. Nu exista cursuri! Suntem supusi direct examenului final.
Durerea, ciuda, frustrarea...sunt sentimente care ne inunda sufletul, sentimente cu care trebuie sa luptam. In final ramane resemnarea, poate cea mai dificila dintre probele acestui examen.
Examen blestemat, nu eram pregatiti sa te dam!
Vreau sa dau timpul inapoi si sa miros florile proaspete pe care le gaseam in camera de cate ori anuntam ca venim acasa, vreau sa beau cafeaua care ma astepta mereu abia facuta,dar pe care o refuzam constant, vreau sa o pup pentru prajiturile pe care le gaseam deja facute cand intram pe usa!
Realitatea insa e alta.
De acolo, din ceruri, stim ca privesti cu aceeasi dragoste spre noi; si mai stim ca de acum vom avea un inger pazitor in plus.
Stim ca "piticul" nostru ne va fi alaturi pretutindeni, asa cum a fost si in timpul vietii!
Stim...si asta ne da un pic de alinare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu