Viata noua, sentimente noi.

Un an si un pic... Primul an...Cand am aflat ca sunt insarcinata si am inceput sa raspandesc prietenelor, unele dintre ele deja mamici, una dintre ele mi-a spus: ¨Abia acum incepe viata ta, sa fii mama e cu adevarat unic!¨
Si asa a fost, unic, un an ca niciunul altul. Plin de zambete, bucurie, emotie si... frica!

Fix acum un an si un pic eram inca in spital, Alex era deja cu mine. El mic, speriat si cautand mereu caldura corpului meu. Eu, desi mai mare, eram si mai speriata. Gramajoara aia de om ma speria ingrozitor. Atunci nu stiam asta,in acele momente nici nu stiam cum ma cheama, pluteam, radeam si plangeam din orice. De fericire, ziceam eu atunci... Dar acum dupa mai bine de un an, stiu defapt ce simteam, si ce simteam era panica. Frica de tot si de toti, frica chiar si de mine. Imediat, nu stiu cum, toti au devenit potentiale pericole pentru fiul meu. Nimeni nu-mi vorbise de sentimentul asta. Cele noua luni de discutii cu doctorii, moasa, de documentat pe net, de citit carti de specialitate au fost egale cu zero. Nicaieri nu am citit de frica. In viata mea nu am simtit atata frica cat am simtit in acest an. Frica si panica... De ce? Ca ceva rau i s-ar putea intampla. Ca cineva sau ceva l-ar putea rani. Ca eu as putea face ceva care sa-l afecteze... Recunosc ca cel mai mult mi-a fost frica de reactiile mele... Frica ca nu o sa fiu la inaltime, frica ca o sa repet greselile parintilor mei, frica de responsabilitatea ce am primit-o odata cu nasterea lui Alex.

A trecut primul an din viata lui Alex si primul an din noua mea viata, cea de mama! Frica inca e acolo, uneori o simt cu aceeasi intensitate ca in spital cand Alex avea cateva ore de la nastere. Alteori nu o simt deloc, si asta e datorita lui Alex. El e cel care, desi inca nu vorbeste, imi spune ca m-am descurcat bine in tot acest timp. E vesel si linistit si vazandu-l pe el asa, cred ca sunt pe drumul cel bun.
Intre timp am mai prins incredere in mine, timpul e un bun acompaniant,uneori. Timpul si un tatic dedicat. 

Cat despre frica? Nu stiu!
Stiu doar ca a fi mama nu inseamna doar poze frumoase pe Facebook, zambete si bucurie. Frica face parte din ''a fi mama'', ''a fi parinte''.